Potrivit Ministerului rus al Apărării, testele noii rachete antiaeriene 49N6 cu rază lungă de acțiune, care vor echipa bateriile celebrului sistem S-400, au intrat în faza finală, iar racheta ar trebui să înceapă să fie livrată către unitățile operaționale până la sfârșitul anului. Această rachetă va crește raza maximă de acțiune a S-400 la 400 km împotriva aeronavelor, rachetelor de croazieră și „vehiculelor de reintrare în atmosferă de manevră”, și anume focoase de rachete balistice. Această rachetă va echipa și noul sistem S-500 care îl va înlocui pe S-300 în apărarea antirachetă balistică, și care anunță o rază de acțiune mai mare de 2000 km.
Dacă există un domeniu în care tehnologia rusă este semnificativ superioară tehnologiei occidentale, este vorba de rachetele sol-aer. Și acesta nu este un fenomen recent! În timpul războiului din Vietnam, SA-2 și SA-3 nord-vietnameze au provocat pierderi grele aeronavelor americane, în special formațiunilor B-52 care urmau să bombardeze Hanoi și Haiphong. Mai târziu, avioanele israeliene au făcut experiența dificilă a bateriilor SA-6 și a rachetelor portabile egiptene SA-7 în 1973, în timpul războiului de Yom Kippur.
Astăzi, Rusia implementează nu mai puțin de 6 sisteme terestre diferite:
- S-400 pentru apărare antiaeriană în profunzime (până la 400 km)
- S-300 pentru apărare antiaeriană și antirachetă până la 300 km, înlocuit în curând cu S500
- Sistemul BUK, apărare antiaeriană și antirachetă până la 40 km
- Sistemul TOR, apărare antiaeriană mobilă, până la 15 km
- Sistemul Pantsir, un sistem de apărare antiaeriană cu rază foarte scurtă de acțiune foarte mobil, capabil să intercepteze avioane, elicoptere, rachete, drone și obuze/rachete de artilerie
- În cele din urmă, Rusia folosește numeroase modele de tunuri antiaeriene autopropulsate, ghidate de radar, de la 23 mm la 57 mm, iar infanteriei și forțele blindate rusești au un număr foarte mare de rachete MANPAD (SA-18 și SA-24).
Pentru comparație, Statele Unite folosesc în prezent doar 3 (antirachetă THAAD, antiaerienă cu rază lungă de acțiune Patriot PAC-3 și MANPAD Stingers), precum Franța (SAMP/T cu rază lungă de acțiune, Crotale cu rază scurtă de acțiune, Mistral MANPAD) .
Dincolo de numărul de sisteme, Rusia este foarte eficientă și prin organizarea lor: fiecare sistem este conectat la celelalte, schimbând date de angajament și țintă, iar totul funcționează pe un principiu redundant multistrat. Ca atare, sistemul S-400 singur integrează, în unitățile rusești, mai multe tipuri de radare și rachete folosite în funcție de caz.
Redundanța sistemelor de detectare și interceptare în cadrul aceluiași sistem oferă, de asemenea, o mare flexibilitate de utilizare și dezvoltare sistemelor rusești. Astfel, a fost „ușor” pentru unitățile rusești să adauge radare în banda UHF, capabile să detecteze așa-numitele avioane „stealth” precum F22 sau F35, pe lângă radarele de înaltă frecvență deja în funcțiune. De fapt, rețeaua rusă de apărare aeriană este deja capabilă să detecteze și să angajeze avioane stealth, în același mod ca aeronavele de generație mai veche.
Este interesant de observat că în 1990, la proiectarea Rafale, membri ai Statului Major al Forțelor Aeriene și inginerii Dassault, au ales să nu investească în stealth, pe care îl considera prea scump și restrictiv și care prelungește perioada de proiectare și costurile dispozitivului, în timp ce, potrivit acesteia, progresul în radarul și procesarea semnalului ar face această tehnologie inoperabilă în 2020/2025. A preferat, așadar, să se bazeze pe un dispozitiv capabil să efectueze incursiuni la altitudine foarte mică și la viteză mare, dotat cu arme trase de la distanță sigură, dând naștere la Rafale și racheta SCALP, ea însăși foarte ascunsă. Istoria pare să le dea dreptate.