În ultimele săptămâni, tonul a crescut între autoritățile americane și Uniunea Europeană. În cauză, restricțiile impuse de europeni asupra finanțării acordate prin programul PESCO[efn_note]Cooperare Structurată Permanentă[/efn_note], programul FED[efn_note]Fondul European de Apărare[/efn_note] și programul PEDID[efn_note]Programul European Defense Dezvoltare industrială[/efn_note], care impun ca companiile care pretind aceasta să fie efectiv deținute de interese europene. De fapt, marile companii americane, dar și companiile britanice după Brexit sunt excluse.
Și asta nu este pe gustul autorităților americane care, prin ambasadorul său în Uniunea Europeană, Gordan Sodland, și în conformitate cu metodele de negociere ale lui Donald Trump, au dat până pe 10 iunie UE să „regândească copia”, în caz contrar, Statele Unite ar pune în aplicare măsuri „protecționiste” pentru a împiedica accesul companiilor europene pe piața americană. Amenințarea, pe lângă aspectul ei foarte nediplomatic, sună și puțin goală, în măsura în care, așa cum subliniază Laurent Lagneau în articolul său, reciproca este deja în vigoare în Statele Unite... din 1933!
În orice caz, și în ciuda pozițiilor mai americanofile ale anumitor țări precum Suedia, care participă alături de Boeing la programul TX de înlocuire a T38-urilor Forțelor Aeriene ale SUA, sau Țările de Jos, în mod tradițional foarte atașate Statelor Unite, răspunsul de la vicepreședintele Comisiei Europene, Federica Mogherini, nu a întârziat să vină. Cu ocazia a conferință de presă din 14 mai, ea a explicat că Statele Unite au beneficiat deja de 81% din contractele de import pentru Apărare atribuite de statele europene și că programele europene nu constituie în niciun fel un „Buy European Act”, ci un instrument structurat de creștere a capacităților de dezvoltare ale industriilor europene de apărare, astfel încât să consolideze capacitățile de apărare ale membrilor săi și, prin urmare, să poată crește participarea acestora la apărarea colectivă, așa cum a solicitat NATO.
Totuși, și chiar dacă metoda folosită de ambasadorul SUA este în mare măsură discutabilă, „cererea” americană nu duce lipsă de fundamente. Într-adevăr, astăzi, Europa se bazează în mare măsură pe Statele Unite pentru apărarea sa, în special în fața ascensiunii puterii militare ruse. Armatele americane asigură o mare parte din forțele de reasigurare din țările baltice, Polonia și România. Ei mențin peste 120.000 de oameni în Europa și aproape 120 de avioane de luptă, adică un număr mai mare decât forțele armate germane, deși sunt cea mai mare țară de pe continent. Tocmai au reactivat Flota a 2-a, pentru a menține o prezență navală permanentă în Atlanticul de Nord și Europa, iar în prezent negociază desfășurarea unei brigăzi blindate permanente în Polonia. Cu alte cuvinte, Statele Unite sunt implicate masiv în apărarea bătrânului continent.
Cu siguranță, această desfășurare de forțe îi conferă Washingtonului o greutate crucială în cadrul NATO, ca și în afacerile UE. Cu siguranță, țările europene cumpără aproape 10 miliarde de euro pe an de echipamente de apărare peste Atlantic. Dar putem înțelege că, dintr-un anumit punct de vedere, decizia europeană de a restrânge PESCO doar la companiile europene, ar putea apărea ca o lipsă flagrantă de recunoaștere a eforturilor depuse de Washington în Apărarea continentului european. În plus, acest lucru poate da senzația că europenii sunt interesați de Apărare doar atunci când se referă la industrie și afaceri, și nu atunci când se referă la forțele operaționale. Un sentiment pe care noi, francezi, îl cunoaștem bine, pentru că ne acuzăm frecvent vecinii, în special Germania, de asta.
De fapt, singurul răspuns care nu ar accepta nicio provocare din partea nimănui ar fi creșterea semnificativă a forțelor europene de apărare concomitent cu creșterea puterii fondurilor industriale europene, astfel încât să nu mai depindă de puterea militară a SUA pentru a putea descuraja un potenţial adversar, inclusiv Rusia.
Dar, deocamdată, acest obiectiv pare respins cu atenție de liderii europeni... Poate că ei chiar își doresc, așa cum a sugerat ambasadorul american, să se descurce...