Formatul actual al flotei marinei americane rezultă din deciziile luate la mijlocul anilor 70 și începutul anilor 80 pentru a face față amenințării navale sovietice în creștere în 3 domenii: sosirea de noi unități pe mare grea, cum ar fi crucișătoarele Kirov și Slava sprijinit de distrugătoarele moderne Sovreimeniye și Udaloy, consolidarea flotei de bombardiere cu rază lungă de acțiune odată cu intrarea în serviciu Tu-22M Backfire, și amenințarea submarină cu intrarea în serviciu a submarinelor de atac foarte eficiente precum Alpha și Akula și a submarinelor discrete precum Victor II/III și primul Kilo.
Pentru Marina SUA, era esențial să mențină superioritatea aeriană și navală asupra Atlanticului de Nord în fața acestor amenințări, care necesitau să existe portavioane mari capabile să implementeze în număr suficient interceptoare grele precum F14, distrugătoare și crucișătoare echipate cu Sistem antiaerian și antirachetă AEGIS capabil să facă față atacurilor de saturație, fregatelor antisubmarine și submarinelor de atac eficiente capabile să țină submersibilele rusești la distanță. La aceasta se adaugă nevoia de a transporta personal și echipament și de a efectua operațiuni de asalt amfibie cu Corpul Marin.
75% din acest articol rămâne de citit,
Aboneaza-te pentru a-l accesa!
Les Abonamente clasice oferi acces la
articole în versiunea lor completă, Și fără publicitate,
de la 6,90€.
Abonează-te la știri
Înregistrează-te pentru Buletin informativ Meta-Defense a primi pe
ultimele articole de modă zilnic sau săptămânal