O instanță germană a emis o hotărâre pe 03 decembrie 2019 care anulează suspendarea decisă de guvernul german privind livrările de arme către Arabia Saudită. Inițiat în octombrie 2018, decizia de suspendare fusese oficializat în martie 2019. Urmează să expire în martie 2020. Pentru consemnare, această decizie a fost anunțată de Angela Merkel după uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi. Prin urmare, nu s-a referit oficial la conflictul din Yemen, care a scutit Germania de a fi nevoită să pună și un embargo asupra livrărilor către Emiratele Arabe Unite, membru al aceleiași coaliții și un important client direct pentru industriașii germani. Germania a putut folosi această suspendare pentru blochează anumite exporturi franceze conținând monede germane, ceea ce a determinat cele două state să negocieze un acord, însă supus bunăvoinței Bundestagului.
Instanța germană și-a pronunțat decizia după o plângere a industriașului Rheinmetall în urma anulării licenței de export care privea transferul a 110 vehicule blindate” Boxer », din care o parte fusese deja livrată înainte de suspendarea exporturilor. Se pare că decizia vizează forma și nu fondul, instanța considerând că guvernul german nu a respectat procedurile legate de suspendarea unei licențe, în special cele care ar trebui să permită industriașului vătămat să solicite compensarea prejudiciului economic. Guvernul poate contesta această decizie.
Trebuie amintit că Rheinmetall exportă unele dintre armele care au fost identificate direct de experții grupurilor Națiunilor Unite ca fiind folosite în greve care ar putea constitui încălcări grave ale Dreptului Internațional Umanitar (DIU).[1]. Gruparea germană, care beneficiază de un sprijin politic semnificativ peste Rin în cadrul Bundestagului, a continuat să alimenteze conflictul din Yemen mult după decizia Berlinului, în special prin intermediul fabricilor sale din Africa de Sud sau Arabia Saudită, eludând astfel problema națională.
Această judecată este o premieră în lunga dezbatere care agită statele occidentale cu privire la exporturile de arme către Arabia Saudită, pentru că vine „împotriva” cererilor actuale și în beneficiul unui industriaș. De câțiva ani, Organizațiile Neguvernamentale încearcă să atace valabilitatea licențelor de export de arme din diferite țări occidentale, pledând în același timp pentru o mai bună supunere a acestor procese de export la hotărârea instanțelor și controlul reprezentanțelor naționale. Astfel, în Italia, Marea Britanie, Belgia și Canada au fost întreprinse acțiuni în justiție, cu mai mult sau mai puțin succes.
În centrul întrebării se află organizarea controlului exportului de arme, specific fiecărei țări. Statele membre ale Uniunii Europene s-au angajat pozitia comuna 944/2008 „definirea regulilor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie și echipamente militare”. Dar este doar o „Poziție” și nu un „Regulament” sau o „Directivă”, ceea ce implică la nivel comunitar că aplicarea sa este neobligatorie și lăsată la latitudinea fiecărui individ. În plus, statele Uniunii Europene au ratificat Tratatul privind comerțul cu arme, care definește reguli substanțial similare de control al exporturilor (poziția europeană impune – în plus – să nu pericliteze securitatea altor state membre prin exporturi). Din nou, TCA este un tratat care face statele responsabile, dar fără un mecanism de constrângere.
În Franța, regimul de interdicție se aplică implicit: este interzisă legal producerea sau exportul de arme, dar este posibil să se obțină o scutire. Pentru export, această scutire se eliberează sub formă de licență de către prim-ministru, după avizul Comisiei interministeriale de studiu pentru exportul de materiale de război. Acolo CIEEMG dă o opinie care nu obligă guvernul: subiectul este considerat un „act de guvernare”, discreționar și fără posibil recurs din partea solicitanților. Prin urmare, producătorii nu au, în Franța, un „drept” la o licență și, prin urmare, un „drept” la despăgubiri în caz de refuz sau anulare.
Firma de avocatură Ancile, care acționează cu mai multe ONG-uri, i-a cerut primului ministru în 2019 să suspende licențele franceze de export în Arabia Saudită. Față de lipsa de răspuns, el a făcut apel la instanța de contencios administrativ care a acceptat să judece cauza pe motiv că „suspendarea” probabil nu este la fel de discreționară ca „grant”. Instanța a respins însă ONG-urile, care au făcut recurs. Curtea administrativă de apel s-a pronunțat prin ordonanță pe 26 septembrie că nu trebuia să cunoască subiectul. Astfel, ONG-urile au făcut apel la Consiliul de Stat pe 19 noiembrie, care trebuie să pronunțe o hotărâre pentru a ști dacă, la fel ca acordarea de licențe, suspendarea este și un act de guvernare, inseparabil de desfășurarea relațiilor internaționale ale Franței și, prin urmare, nu poate face obiectul unei contestații juridice sau, dimpotrivă, că cauzele constituirea suspendării poate fi enumerată exhaustiv și poate face obiectul unui proces administrativ supus căi de atac.
În funcție de țară, autorizația de export de arme este mai mult sau mai puțin discreționară pentru guvern sau supusă controlului instanțelor. ONG-urile militează adesea pentru repunerea în discuție a sistemului francez, propunând în schimb un control al legalității de către instanțe, în special în ceea ce privește angajamentele internaționale ale Franței. Cu toate acestea, hotărârea pronunțată în favoarea Rheinmetall ilustrează unul dintre principiile de bază ale sistemului judiciar: atunci când depunem un proces în fața instanțelor, creăm drepturi pentru toate părțile implicate, inclusiv pentru industriași. Dacă întâmplător s-ar institui un astfel de control în Franța, ne-am îndrepta către delimitarea unui „drept la export” real. Într-adevăr, atâta timp cât licența rămâne o scutire emisă de guvern, producătorii nu au „drept” la licență și, în consecință, nici un recurs posibil în cazul refuzului guvernului. Jurisprudența franceză a fost construită și pe hotărâri pronunțate de instanțele administrative împotriva industriașilor care au dat statul în judecată pentru suspendarea licențelor și care au refuzat să judece cauzele.
În acest domeniu ca și în altele, iadul este pavat cu bune intenții: dacă procesul este supus aprobării instanțelor de judecată, nu vor veni doar ONG-urile, ci și industriașii, din mai multe motive: anumiți industriași. vor dori să oblige statul să le elibereze o licență de export într-o țară pentru care guvernul consideră că o vânzare de arme ar dăuna intereselor Franței. Unii producători vor veni și vor cere compensații financiare în cazul revocării licenței, forțând statul să le plătească bani publici atunci când, de exemplu, Franța aplică embargoul Națiunilor Unite în urma unui conflict. În cele din urmă (mai presus de toate) industriașii – francezi sau străini – ar putea ataca licențele concurenților pentru a-și promova propriile exporturi. Guvernul ar trebui să gestioneze riscurile induse de desfășurarea relațiilor internaționale în instanță: ar sprijini guvernul votul pentru un embargo în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite dacă știe că industriașii l-ar putea ataca în cazul suspendării licențelor?
Va progresa securitatea colectivă? Se va reduce traficul de arme? Exportul de arme este un subiect inerent politic și, fără îndoială, ar trebui să rămână așa. Dorind să judecăm prea mult toate deciziile, creăm paradoxuri, care duc la acordarea de arme actorilor privați împotriva puterii publice și, în cele din urmă, la reducerea sferei puterilor guvernelor rezultate dintr-un sistem democratic în beneficiul presiunii grupurilor și al actorilor economici. . Dacă unii vor ca statul să-și schimbe practicile, lupta trebuie dusă la nivel politic. Alternativa, care constă în implicarea judecătorului în desfășurarea relațiilor internaționale, este atât periculoasă, cât și contraproductivă, inclusiv pentru drepturile omului.
[1] „Scrisoare din 25 ianuarie 2019 a Grupului de experți pentru Yemen, adresată președintelui Consiliului de Securitate” https://undocs.org/en/S/2019/83 – „Completul a constatat că mortarul folosit pentru atacul respectiv avea caracteristici ale celor produse fie de Rheinmetall în Germania sau de către filiala sa din Africa de Sud Muniție Rheinmetall Denel, care se pare că produce și obuze de mortar într-o fabrică din Arabia Saudită”. Până în prezent, nu au fost identificate arme franceze în zonele în care au avut loc posibile încălcări grave ale DIH.