Comandamentul forțelor speciale americane este foarte nemulțumit de amânarea anunțată a programului LAA[efn_note]Light Attack Aircraft[/efn_note] de către US Air Force. În ianuarie 2019, în urma evoluțiilor rapide ale situațiilor geopolitice din lume, stârnind temeri de o reapariție a conflictelor de mare intensitate, comandamentul US Air Force a anunțat că programul LAA a fost amânat fără a da date ulterioare, considerând că creditele ar trebui să fie concentrat pe achiziționarea de avioane mai eficiente, cum ar fi F35.
Cu toate acestea, dacă Forțele Aeriene ale SUA se pregătesc astăzi pentru războaiele de mâine, SOCOM[efn_note]Comandantul Operațiunii Speciale[/efn_note] are o nevoie imediată de capacitățile pe care urma să le ofere acest program, în special cele de a putea oferi un sprijin apropiat de foc. la forţele angajate în teatre de intensitate joasă şi medie. Într-adevăr, o aeronavă ușoară, precum A29, poate sta mult mai mult deasupra zonei de angajare decât un avion de luptă modern, trebuind să fie alimentat la fiecare oră pentru a menține aceeași poziție. În plus, costurile de utilizare sunt mult mai mici, făcând posibilă, pentru același cost, o capacitate de suport mai mare în timp.
Forțele aeriene americane consideră, la rândul său, că acest tip de nevoi ar trebui abordat prin utilizarea combinată a dronelor, aripilor rotative și aeronavelor de luptă, astfel încât să optimizeze versatilitatea arsenalului său, mai degrabă decât să-l specializeze, un avion ușor de atac. ar avea foarte puțin folos într-un conflict de mare intensitate.
Această opoziție amintește de cea a Forțelor Aeriene ale SUA cu armata SUA, în ceea ce privește aeronavele de sprijin aerian apropiat. Armata SUA vrea să mențină o flotă de bombardiere de vânătoare A10 pentru a sprijini forțele terestre, în timp ce Forțele Aeriene vor să scape absolut de ele în favoarea F35. Ca și în cazul aeronavei de atac ușoare, USAF consideră că A10 nu va avea niciun folos într-un conflict modern de mare intensitate, deoarece ar fi vulnerabil la sistemele moderne sol-aer. Dar, dimpotrivă, nici un F16, nici un F35 nu au putere de foc comparabilă cu cea a A10, putere de foc care a fost adesea benefică forțelor armatei SUA, în Irak ca și în Afganistan.
În plus, dacă Forțele Aeriene nu sunt entuziasmate de ideea de a-și păstra flotele de sprijin aerian apropiat, fie că sunt echipate cu A10 sau A29, este și mai puțin entuziasmată de ideea de a transfera această responsabilitate Armatei SUA, sau de a SOCOM. Nu este vorba de vreo considerație tactică sau tehnologică, ci de considerații pur politice, aceleași care au condamnat programul AH-56 Cheyenne, un avion care a fost cu 20 de ani înaintea tehnologiilor actuale în anii 70, dar a cărui performanță, în special în ceea ce privește viteza, a amenințat hegemonia Forțelor Aeriene asupra aeronavelor cu aripi fixe.
Înțelegem, așadar, eforturile depuse de Armata SUA pentru programul său FVL[efn_note]Futur Vertical Lift[/efn_note] și, în special, de a avea aripi rotative cu performanțe comparabile cu cele ale aeronavelor ușoare de luptă destinate sprijinului aerian apropiat.