Săptămâna aceasta, în Norvegia are loc exercițiul Trident Juncture, care reunește 45.000 de oameni, cel mai mare exercițiu NATO de la sfârșitul Războiului Rece. Urmează exercițiul Vostok2018, organizat în estul Siberiei de forțele ruse, din nou cel mai mare exercițiu din 1981, cu 300.000 de oameni mobilizați.
Aceste exerciții nu sunt simple conjuncții calendaristice, ci relevă o agravare rapidă a riscului militar care afectează Europa și Franța. În aceste condiții, LPM 2018-2025, care a fost votat în urmă cu doar câteva luni de parlament, răspunde la aceste evoluții, sau este deja învechit?
Evoluția rapidă a contextului geopolitic internațional
În doar câteva luni, pe planetă au apărut numeroase zone de frecare intensă, în principal într-o opoziție între Occident și cuplul chino-rus: război comercial, demonstrație de forță, posturi agresive. Aceste tensiuni se adaugă tensiunilor anterioare, precum cele cu Iranul, din Africa Subsahariană sau din Levant, dar au generat și altele noi, în Africa, în regiunea Indo-Pacific și chiar în Europa. În fine, anumite țări, prin evoluții politice, s-au distanțat de aliații lor tradiționali, precum Turcia, a cărei poziție astăzi pe scena internațională pune sub semnul întrebării apartenența sa la NATO.
La acestea se adaugă eforturi foarte semnificative în ceea ce privește echiparea și pregătirea forțelor, în special în China și Rusia, într-o dinamică care nu are nimic de invidiat cursei înarmărilor din timpul Războiului Rece.
În sfârșit, aceste țări s-au angajat să dezvolte echipamente de apărare foarte moderne, oferind performanțe depășind pe cele ale echipamentelor aflate în serviciu în forțele occidentale, precum arme hipersonice, radare de joasă frecvență sau cuantice, dispozitive de bruiaj de nouă generație.
Astfel, proiectând creșterea puterii militare chineze și ruse în anii următori, se pare că va apărea o perioadă de mare vulnerabilitate între 2030 și 2040, în special în Europa.
Aceste constatări i-au determinat pe mai mulți ofițeri generali să ia în considerarelipoteza unui conflict major între națiunile tehnologice pe cât posibil, vezi capprobabil pe termen mediu. Vorbim apoi de conflict de mare intensitate.
Documente-cadru discutabile și învechite
Ipoteza conflictului de mare intensitate este aproape absentă din LPM 2018-2025, care își concentrează investițiile pe regenerarea forțelor uzate de 10 ani de intervenții repetate în Afganistan, Libia, Mali, Africa Centrală, Irak și Siria, pentru a numi doar cele mai importante teatre. Cu toate acestea, toate aceste conflicte aveau punctul comun de a fi de intensitate scăzută, forțele franceze opunându-se în principal forțelor insurgente, ca în Levant sau Mali, sau învechite din punct de vedere tehnologic, ca în Libia.
Noul LPM este construit pe baza a două documente-cadru, Cartea Albă privind Securitatea și Apărarea Națională din 2013 și Revizuirea Strategică din 2017, două documente acum clar depășite de evoluțiile din contextul geopolitic global.
LBSDN2013 a fost scris înainte de intervenția rusă în Crimeea, înainte de apariția Daesh în Siria și Irak, înainte de intervenția franceză în Mali și înainte de preluarea chineză în Marea Chinei. De fapt, el recomandă un format de forțe rezultate din evaluările foarte la modă din 2012-2013 în cercurile politice și economice: Beneficiile Păcii. Trebuie amintit că la momentul scrierii sale, Ministerul Finanțelor făcea forță pentru aplicarea planului „Z”, și anume reducerea forței militare franceze la o forță de descurajare și o forță expediționară de 30.000 de oameni. Din fericire, parțial din cauza unei lovituri de stat a șefilor de stat major ai momentului și a ministrului Apărării, Jean-Yves le Drian, această ipoteză nu a fost acceptată.
După alegerea sa în 2017, președintele Macron a ordonat proiectarea unei revizuiri strategice care să servească drept cadru pentru proiectarea noului LPM 2018-2025. Dar două constrângeri i-au împiedicat grav eficacitatea, imposibilitatea punerii în discuție a Cărții Albe și traiectoria financiară deja stabilită. În sine, RS2017 a servit așadar doar ca pre-cadru pentru un LPM ale cărui linii generale erau deja trase și care nu a pus sub semnul întrebării formatul și, prin urmare, bazele apărării, impuse de Cartea albă.
Un LPM depășit
În mod firesc, noul LPM se află în decalaj cu evoluțiile recente din contexte geopolitice și de securitate și ignoră în mare măsură revenirea riscului de mare intensitate. Astfel, forțele terestre vor avea doar, în 2025, 200 de tancuri grele Leclerc, 120 de sisteme de artilerie autopropulsate și mai puțin de 80 de elicoptere de luptă tigru. Aceasta este, în scop informativ, dotarea medie a unei singure divizii blindate rusești sau chineze.
Forțele navale nu sunt cruțate, cu 12 fregate de 1erclasament în 2025, de fapt, pe baza 24 solicitat de Marina pentru a-și îndeplini misiunile, iar mai puțin de 20 de nave de luptă de suprafață vor fi în serviciu. Ipoteza unui al doilea portavion a fost amânată dincolo de durata de viață a lui Charles de Gaulle și Flotila lui Avisopur și simplu este scos din inventare.
Forțele Aeriene, în cele din urmă, își vor vedea scăderea în continuare a numărului de luptători, îndreptându-se spre cei 185 de luptători prevăzuți în Cartea Albă, adică.deficit de 90 de aeronavepur și simplu pentru a acoperi presiunea operațională actuală. Dintre aceste 185 de aeronave, 60 Mirage 2000D modernizate la minimum, nu pot fi folosite în conflict de mare intensitate, în lipsa aeronave de război electronic neplanificate.
În cele din urmă, programele care ar întări semnificativ forțele pentru luptă de mare intensitate, precum SCAF și MGCS, au un calendar care prevede intrarea în serviciu după 2035, creând efectiv o perioadă de mare vulnerabilitate între 2030 și 2040. .
De menționat că situația este aceeași în marea majoritate a țărilor vest-europene. Planificarea actuală se bazează, atât pentru ei, cât și pentru noi, pe considerente economice, și nu pe considerente operaționale și de securitate.
Redefinirea metodologiei programării militare franceze
Stagnarea planificării apărării naționale pe care o vedem astăzi nu este singurul rezultat al unei schimbări rapide a echilibrelor geopolitice. Este, de asemenea, legată de metodologia utilizată pentru însăși proiectarea acestor documente.
Într-adevăr, o Evaluare Strategică trebuie, prin natura sa, să ofere o analiză obiectivă și independentă a amenințărilor și a evoluțiilor probabile în viitorul apropiat, fără a fi nevoie să respecte un cadru politic sau bugetar. Cartea albă, la rândul ei, are rolul de a propune un răspuns coerent la aceste amenințări, din nou, într-o manieră independentă și obiectivă. LPM face arbitrajele considerate necesare pentru a respecta imperativele politice și economice ale guvernului ales.
Dacă puterea politică supraveghează RS/LBSDN în timpul redactării acestora, apoi folosește aceste documente pentru a-și justifica deciziile, ei își pierd firesc din rațiunile de existență, și anume pentru a oferi puterii politice cea mai bună percepție a problemelor și nevoilor.
Spre un nou LPM european de „înaltă intensitate”?
În orice caz, astăzi pare foarte riscant să așteptăm până în 2025, și sfârșitul actualului LPM, pentru a ține cont de problema de intensitate mare. Înseamnă asta că este necesară abrogarea actualului LPM și proiectarea unuia nou?
Nu atât de sigur…
Într-adevăr, amenințarea unui conflict de mare intensitate este foarte specifică astăzi și privește, mai mult sau mai puțin, doar amenințarea unui conflict cu Rusia, eventual Turcia și, eventual, un posibil conflict în Balcani. În orice caz, acestea sunt conflicte care vor fi tratate la nivel supranațional, de către NATO, sau de Uniunea Europeană, celebra Europa a Apărării.
Cu toate acestea, pentru multe țări europene, problema este aceeași. În plus, LPM oferă răspunsuri la nevoi dovedite și, prin urmare, nu poate fi ignorat. În consecință, ar fi posibil să ne imaginăm un răspuns european la această amenințare, sub forma unei analize strategice, a unei cărți albe și a unui LPM. concepute în comun de un grup de țări europenesă răspundă, în intervalul de timp necesar, nevoilor forțelor lor armate.
Inițiative Apropiere franco-germanăîn domeniile sistemelor de luptă aeriană și terestră, precum sistemele de patrulare maritimă și de artilerie, constituie în mod firesc o bază adaptată la proiectarea unei astfel de inițiative politice și industriale europene în domeniul luptei de mare intensitate în Europa centrală.
Concluzie
Răspunsul la riscurile unui conflict de mare intensitate, fie el la nivel național sau european, nu poate aștepta finalizarea LPM în 2025, dacă dorește să asigure un echilibru salutar al puterilor militare în Europa. Prin urmare, va fi necesar nu doar extinderea sau modificarea actualului LPM, ci și redefinirea rapidă și „cinstă” a documentelor-cadru pentru planificarea apărării naționale.
Aceasta ar reprezenta o oportunitate excelentă de extindere a câmpurilor de investigare a potențialelor răspunsuri care trebuie oferite, prin integrarea de noi modele economice și sociale, atât la nivel național, cât și european.
Oricum, răspunsul la provocarea prezentată aici va defini, cel mai probabil, poziția și securitatea Franței și a Europei pentru deceniile următoare. O întâlnire cu istoria pe care liderii europeni nu trebuie să o rateze!
