În timp ce președintele Trump continuă să facă declarații răsunătoare despre Europa și Germania cu privire la slăbiciunea investiției sale în apărare, în ajunul următorului summit NATO, un raport al Ministerului German al Forțelor Armate va întări sentimentul de subinvestire în efortul german de apărare. Într-adevăr, după el, numai 1/3 din echipamentele majore de apărare ale armatelor germane ar fi efectiv disponibile în prima jumătate a anului 2018, din care majoritatea flotei sale de vânătoare a fost compusă din Typhoon și Tornados, flota sa de submarine cu 6 avioane de tip 212 la andocare și mai mult de două treimi din cele 300 ale sale. Leopard 2. Și trebuie recunoscut că cifrele vorbesc de la sine: 65 de avioane de vânătoare din 220, 40 de elicoptere din 190, mai puțin de un tanc din 2, o fregata din 3 și niciunul dintre cele șase submarine germane nu este disponibil.
Dar, la o inspecție mai atentă, problemele de disponibilitate sunt departe de a fi legate doar de probleme bugetare. În ceea ce privește Marea Britanie, dintre care doar 1,5 dintre cele 6 distrugătoare antiaeriene ale sale Type45 vor fi fost disponibile în prima jumătate a anului 2018, problema pare mai legată de un default a furnizorilor privați decât de simple defecte ale creditelor. În Germania, ca și în Marea Britanie și în Franța, cuvântul cheie al ultimului deceniu a fost parteneriatul public-privat și utilizarea furnizorilor privați de servicii pentru a încerca să facă economii la cheltuielile de apărare.
Asta pentru a uita că, spre deosebire de personalul militar și civil al Apărării, a cărui misiune prioritară este, sau ar trebui să fie, să ofere disponibilitate maximă, companiile civile caută mai ales să facă marje. Iar pentru aceasta, evident, este necesar să se reducă cât mai mult competențele disponibile, precum stocul de piese de schimb. Acest calcul ar putea fi evident mai îndoielnic, mai ales că acolo unde armata ia în considerare doar costul real al acestei mase în statul de plată, companiile private trebuie să plătească mai multe taxe și taxe sociale mult mai mari.
Cu alte cuvinte, utilizarea PPP-urilor nu este relevantă pentru a face față unei nevoi recurente pe termen lung, deoarece salariul privat este mai mare, și nu este relevant pentru a face față vârfurilor de activitate, prin definiție foarte operaționale și, prin urmare, necesită personal militar. Iar situațiile actuale demonstrează că câștigurile de productivitate prin trecerea la sectorul privat nu sunt la nivelul celor sperate. Trăind de mai multe ori, în escadrile și flotile, în contact cu personalul tehnic al aeronauticii navale, trebuie să spun că nu îmi imaginez, în sectorul civil, o productivitate superioară, sau chiar echivalentă.
Poate că ar fi bine să punem ecuațiile potrivite și să studiem în detaliu fundamentele paradigmei PPP aplicate Apărării.